luni, 5 martie 2012

Tinte si ten

Femeia clovn isi aranja papionul in oglinda liftului care era blocat, nu se grabea. Nu stia daca se ducea in sus sau in jos fiindca, neapucand sa apese nici un buton, liftul pornise deodata. Un adevarat spectacol in gand. Niste memorii se inaltau, se aruncau una spre alta sus la trapez, sfaturi imbracate in salopete cu dungi incercau sa dreseze cei mai incapatanati elefanti, o iubire se ascundea infricosata dupa atatea ragete de lei nu mai auzea decat bataile inimi ei. Talente pasionate si idei ametisera invartindu-se in saptele scenei repetand piruete, facand demonstratii.


~va urma~

vineri, 17 februarie 2012

Damsel

Se misca, ti-am zis eu ca se misca contururile. Culorile raman pe loc si totusi ceva invie intr-o fiinta de sub o galagioasa galaxie de oameni-stele. Domnita din atelier isi arunca camasa langa un om ... si spune pe un oarecare ton: " Sa nu cumva sa o dai la albit, o vreau asa batuta de timp, galbena ca o lumina ce naste dintr-un abajur patat de timp, poti cel mult sa o cureti de ticaiala lasata de un batran ceasornicar cam nesimtitor si cam boland, in buzunarul de la pieptul drept"
Ajuta pictorul, il ajuta sa o picteze miscandu-se intr-un tablou nici patrat, nici dreptunghiular, ii indruma tusul si esenta colorata si se simte in acelasi timp indatorata. Seva se scurge intr-o clepsidra pe un scriptoriu iar sunetul e alb. Pielea-i fildes iar doar un  ruj face contrast si se aseamana cu rochia de pe un manechin amintind de mii de lucruri cu bulinele ei policolore. Totul a fost consemnat pe un material textil, parca intr-un timp stravechi pe un palimsest batran uitat intr-un tub in Alexandria de o ursitoare . Ar vrea ca pictorul sa o surprinda cu ceva nebun, sa inventeze niste forme ce nu exista pe trupul ei de lut velin, sa o invete chiar de-i obisnuita cu licoare de pelin. I-au crescut orhidee in par.

vineri, 20 ianuarie 2012

Porneste suflare catre cer

Cand cade un inger ale carui aripi doar tu le-ai vazut pe furis ti se sfasie jalnicul ca nimeni nu stie si cine a putut la timp nu a vrut sa fie.  Ai vrea sa culegi penele aripilor cazute intr-un drum nebun si sa le inmoi in sange de cerneala veche si sa scrii despre zbuciumul lui ca sa ghicesti lumea. Idolatrizand ca un copil naiv cand zborul nu a mai fost, cand aura s-a prelins ai ramas cu intunericul stins. Tu ce mai faci de acum, cand il vedeai preabun si supraom strabun, cand te obisnuisei cu farul lui de oracol din inalte lumi? Te dezlegi, te renegi si te relegi de epoci, asculti de voci dar trec pe langa tine, te legi de cruci dar sunt scrise in prea multe limbi si nu te ajuta sa te indrumi. Cerneala e groasa se intinde in picturi si iarasi nimeni nu o sa stie, pentru ca nu e simplu alfabet intins pe galbena hartie. Calimara e apa sarata si noaptea  e zestre fetei care inalta descumpanita zmei catre dumnezeii grei. Ceata puilor de lei nu te mai lasa sa vezi zei, nici ingeri, nici panteonuri prin temple temporale, doar sa gonesti cu ei. De mult te-ai ingropat sub trup de serafim imaculat. Esti doar stafie cu zambet sidefat si soclu de fiinta vie. Nu recunosti zeii din carti cu galbena hartie si nici vrei ca ei sa fie. Cand un om moare se stinge si o parte din viata celor care l-au cunoscut, ajunge ingropata.

Pentru mama si mame.
Pentru bunici si parinti.