Porneste suflare catre cer

Cand cade un inger ale carui aripi doar tu le-ai vazut pe furis ti se sfasie jalnicul ca nimeni nu stie si cine a putut la timp nu a vrut sa fie.  Ai vrea sa culegi penele aripilor cazute intr-un drum nebun si sa le inmoi in sange de cerneala veche si sa scrii despre zbuciumul lui ca sa ghicesti lumea. Idolatrizand ca un copil naiv cand zborul nu a mai fost, cand aura s-a prelins ai ramas cu intunericul stins. Tu ce mai faci de acum, cand il vedeai preabun si supraom strabun, cand te obisnuisei cu farul lui de oracol din inalte lumi? Te dezlegi, te renegi si te relegi de epoci, asculti de voci dar trec pe langa tine, te legi de cruci dar sunt scrise in prea multe limbi si nu te ajuta sa te indrumi. Cerneala e groasa se intinde in picturi si iarasi nimeni nu o sa stie, pentru ca nu e simplu alfabet intins pe galbena hartie. Calimara e apa sarata si noaptea  e zestre fetei care inalta descumpanita zmei catre dumnezeii grei. Ceata puilor de lei nu te mai lasa sa vezi zei, nici ingeri, nici panteonuri prin temple temporale, doar sa gonesti cu ei. De mult te-ai ingropat sub trup de serafim imaculat. Esti doar stafie cu zambet sidefat si soclu de fiinta vie. Nu recunosti zeii din carti cu galbena hartie si nici vrei ca ei sa fie. Cand un om moare se stinge si o parte din viata celor care l-au cunoscut, ajunge ingropata.

Pentru mama si mame.
Pentru bunici si parinti.

Nebunul gentilom

Atunci când toți veți crede că e nebun, are să vă lovească cu câte un fulger drept în creștetul capului în închipuirile lui, fiindcă s-ar putea ca el să fie semizeul și atunci ați putea înceta să existați în universul lui și mila voastră s-ar pierde în aer, ar transforma-o în păsări prădătoare.

Nici nu știți că în deliruri voi sunteți ciudații și el este un preafrumos nobil cu aerul unui generos nebun. Poate vă privește cu o milă mai mare decât cea pe care i-o aruncați voi lui. Craiul acesta vă împrumută idei cu muchii multiple precum unor copii jucării geometrice de lemn. Dar voi nu le folosiți și vă hliziți ca niște apucați.

Nu a posedat niciodată o oglindă care sa îl certe pentru chipul lui urât și bătrân dar el este împărat peste năluciri, a avut o mie de Ilene Cosânzene și iubitele voastre sunt ale lui acum, în gândul lui le-a posedat pe rând.

Cu o liră iscă sunete imprevizibile și își cheamă argații din palat să vadă basmul tinerilor căutători de mere aurite. În timpul în care se face o descriere ce îti picură greierii în ureche el poate să fie sărac de carne, de piele, de oase, de taine dar să poarte hainele tale prin galerii subterane sau în grădini suspendate.

Poate un bătrân portar la teatru, nebun devreme, îți deschide o ușă și își îngăduie o artificială plecăciune in această lume.

Micro tiptiluri

Când ai genele ude și te uiți spre lumină ea explodează în mii de fascicule, cercuri colorate și curcubeie, de ce nu te bucură trucul tău cu o scânteie?
Mergi pe stradă și toate firele tale de păr saltă la fel pe gulerul gecii, în ritmul pașilor și al vântului care te primește.
Bătrânul orb agită bâlbâit bastonul și tremurul loviturii îi ajunge prin cot până în timpan mai repede ca scâncetul câinelui pe care îl nimerește și  el se căiește.
Niște porumbei se leagănă pe un cablu de internet sau de televizor și doar vreun claxon sau vreo fărâmă îi sinchisește.
Picături rămân lipite de geam și deformează lumina să te uimească pe tine și până la urmă  se scurg în ocean.
Te-ai luat vreodată de mână?
Crezi că atunci când iți sprijini tâmpla în podul palmei gândurile iți mulțumesc pentru  ataș?
Când trei furnici fac vals cu o frimitură în bucătăria ta zâmbește!
O vale e mai lacomă cu lumina decât dealul ce o umbrește.
Atunci când faci cu ochiul, celălalt ochi banuiește?

En garde, trăiește!

Sine

Închide-te. Închide ochii. Apasă un buton invizibil. Întoarce-te pe dos și scutură-ți buzunare și alte buzunare. Ai căzut pe bolta plămânului tău, te inspiri și te expiri mai greu dar rămâi înăuntru balonului tău.O pulbere cade peste pleoapele tale. Te împiedici în aerul greu te scufunzi în timpanul tău, un leagăn subțire susținut de mii de fire. Ai ajuns într-o sferă cu o poartă apoasă și jaluzea din carne cu evantai uriaș ce mătură filme... ai ajuns să vezi din tine.

Cartier

Suprasaturatie de praf, miros de asfalt topit, tivuri de fuste multicolore tarate pe trotuar. Daca ai putea sa iti indeplinesti o dorinta astazi ce ti-ai dori pana la sfarsitul zilei ? "Mi-as dori sa incep ziua de maine cu o dorinta". Aberant. Ti-ai dori Nesfarsit. Orice dorinta e pentru Nesfarsit cu sinonime false pentru un inceput.

Am un deja-vu...artisti la coada. Fu deja?

O prostituata in stanga...la "sosea". Tigara in mana stanga si o cafea. Dobitoaca dresata se suie intr-o cusca de tinichea, tigara se rostogoleste pe sosea.

Mai incolo, pe trotuar, doi copii negriciosi improvizeaza curse de cai cu doi catelusi, se alearga in jurul unui gard ei sunt stapani iar cainii gafaie si isi rup plamanii. Se impiedica si rad si chicotesc, ei sunt liberi, noi suntem lume.

Copil de mana cu mamica lui. "Mami ai vazut ce marfa e masina?". Mamica nu aude si isi aseaza ochelarii.

Depui in cont la bancomat. Bagi bani intr-o burta metalica si primesti o hartie inapoi. Trec pe langa tine. Nu eu. Burtosi cu tricouri ridicate si ochelari pe spate se uita dur la tine. Strangi hartia ta cifrata si o indesi in buzunar. "Habar, birjar!"

Baietii de la spalatoria de peste drum rad zgomotos si seamana fum cand trece tinicheaua incet, spre bulevardul bun.

La coada la saormerie un sot si o sotie:" Vedem si noi un film in seara asta?" intreaba ea naiv. Dorinta la sfarsitului zilei e un set de poze rulate in ritm nebun, o poveste imprumutata pentru un Nesfarsit mai bun. "Ai sare pe tricou ai transpirat ca un nebun!".

Un mos, un imbracat, o zdreanta, clipeste ochii de faianta, sta tolanit turceste si iti spune ca vinde alifie chinezeasca la pret unic pentru cat poti strange in pumn.

Tramvaiul care trece se ingana cu un acordeon. Un om in statie se tanguie prin cantec langa anuntul lui de pe un carton maron.
El, mangafaua :"Hai mahalaua! Aicia nu e cartier."

Un mim. Un ceai. O mima?

Spate în spate. Ni se freacă coatele iar creștetele noastre se unesc. Firele de păr se amestecă, la fel și nuanțele.Ți-aș șopti că monstrul meu negativ s-a agățat de tine ca de un leș plutitor dar nu are rost, azi sunt plusul. Ți-am împachetat într-o bocceluța cu buline roșii niște prăjituri cu franjuri și niște miez verde. Miroase a măr putred sau a cercuri umede? 

###

Mimul meu stă picior-peste-picior pe un scaun din lemn gri. Din ce mansardă a scos nătăflețul ăsta boit monocrom un scaun gri?Mima care stătea pe scaun în mansarda umeda și iși bea ceaiurile pe el suspină acum, și-a luat un scăunel cu picioare de scrum. Mimul iși unește din când în când genele. Dar dresul i se agață într-un cui. Scaunul are un cui în piciorul stâng și șchiopătează. Se deșiră dresul, se deșiră mimul și se preface în aer, se deșiră și cuiul rămâne doar scaunul. Firul se leagă la cap cu un balon verde. Se ridică și s-ar coase singur înapoi  dar e zanatic ca niciodată. Un mim. Un ceai. O mimă? Un fir monocrom, un balon și o rimă.

###

Știați că zâmbetul este o super-putere?

La metrou e Zmeul papusar

Eu sunt fata din metrou care zambeste cu sau fara motiv si care primeste un zambet inapoi doar de la reflexia proprie de pe geamul murdar. Eu sunt fata care ascultand muzica isi arunca gandurile ca un lassou la suprafata si se agata de un gand terestru.

Toti ceilalti sunt niste mineri inr-un tren care se bataie si huruie. Minerii astia au fetele drepte si falcile moi si cazute. Nu au casti ca nu le-ar folosi la nimic, nu-i nici un pericol aici, dar afiseaza o tristete si un plictis ce n-ai vazut. Si afara sus e la fel, dar aici, eu zic ca plictiseala si supararea sunt prinse ca intr-o cutie si asta e  motiv de bucurie. Pai cum de ce? A, am uitat sa va spun. Minerii astia nu lucreaza in mina. Ei de fapt nu sunt mineri decat dimineata cand merg cu viermele metalic. Au fete de cartite obosite de parca nu au vazut in vietile lor vreun soare vreodata pe malul unei mari sau macar dintr-un balcon.

Eu merg cu morti in metrou? ... am uitat. S-o fi rupt sfoara de gand cu care m-am agatat? Eu merg cu cartitele in metrou si ele se privesc unele pe altele de parca ar putea sa vada culori sau ar putea distinge macar un contur care sa aibe vreun posesor. "E chioare, tanti!" imi zambeste inapoi un copil  fara doi dinti din fata . Hm. Hai sa inventam un joc sa-l jucam aici jos, sau un cantec ca sa omoram posomorala. Am putea sa jucam un sotron in miscare sau un remi sau tintare. Sa facem un bal mascat sau un schimb de scaune din cand in cand, sa socializam sub mina, ce are?  Sa punem niste difuzoare sau ...si mai tare! sa cantam cu totii un slagar....nu "macarale"...mai bine "Raza mea de soare"...

Am putea sa-l cinstim pe nenea care sta in creierul fierataniei asteia cu un ceai ca sa puna o melodie prin difuzoarele "sistemului de alarma in caz de rupere a monotoniei". Da, eu imi controlez sfoara gandului meu  si voi sunteti controlati de un papusar zmeu. Ii zambesc copilului inapoi:" Nu e basme pustiu'." O trage pe o doamna cartita de fusta. E masa. Se tine de mana cu un cartitoi.

Hai sa lipim afise cu bancuri pe geamuri si pe podea. Mai bine cateva vagoane sa fie paturi cu baldachin ca doar si cartitele pot sa faca ochi dulci...sau? In miniuniversul  circular, care tine doar cateva minute si niciodata ore, sa fie Seherezade si Aladini cu gini. Eu vreau sa fie lampioane palide si bancute de lemn.Si un mim.O mini-biblioteca. Un cersetor cu muzicuta in locului unui hot meschin. Atentie urmeaza Mina Victoriei. Na-na-naratoarea zambareata a mintit (la inceput), minerii astia cu fete de cartitia chiar sunt mineri. Zmeul papusar infasoara gandurile subterane ale cartitelor din miniunvers in timp ce le arunca la suprafata intr-un univers mai mare. Zmeul de acolo, din universul mai mare, care nu este si papusar, le tese  gandurile cu razboiul si face covoarase zburatoare, de contrabanda, pentru Aladini.

Diapozitive

Yann Tiersen-La Valse d'Amelie Poulain

Trec in fiecare zi pe langa aceeasi patiserie care raspandeste acelasi miros de mere infasurate in aluat, miros de faina, de paine si de cald.

Tot in aceeasi zi trec pe langa aceeasi frizerie si vad profiluri cu nasuri mari sau mici, cu perciuni carunti sau negri si obraji scobiti si moi de vreme sau incordati sub tample tinere ce se gandesc poate la un abac cu bile incurcate. Iar pe podeaua ei se asterne un covor de par tesut din ani si ani.

In ziua aceea iau acelasi metrou cu mirosul lui metalic, incins si pasesc pe acelasi peron care sustine ca de obicei simfonia tocurilor si a pantofilor ce se lovesc neincetat de el. Aceleasi capete plecate deasupra unor ziare goale pe care le mai citeste si chitaristul sau violonistul sarac care mai tulbura din cand in cand simfonia nescrisa a pantofilor grabiti.

Trec pe langa vitrine, ma uit la miniatura rosie a unei masini de epoca pierduta printre materiale lucioase sau stravezii, pantofi giganti si dovleci din nuiele.

Vad batranul alb cu pipa. O secunda ma intreb de ce s-a intovarasit cu o pipa in mijlocul zbuciumului langa gara. Trotuarul e un vuiet si agitatia obliga la un balet de coate si piruete cu pasi adaugati, pe care, daca l-ai decupa din film, ar arata ca o cursa cu obstacole invizibile sau un dans alambicat. O secunda mai tarziu ne zambim ca si cum ne cunoastem demult iar numai baletul nostru e la fel in fiecare zi.

Acelasi tanar matura scarile magazinului intesat cu unelte pentru pescari. Deodata trec printr-un val de fum. Domnii, care ies intotdeauna sa fumeze tigara de dupa joc, cu mana stanga adancita in buzunarul pantalonilor cu nasul in sus stau toti la fel ca intr-un tablou cu niste frati incruntati.Si ce noroc?!

Merg ametita de fum si hipnotizata de dungile camasilor lor pe care le-am taiat iutita cu privirea.

Vad barbatul cu sacosa. Barbatul nebarbierit, murdar cu sacosa albastra si tigara intre buze. Uitat de timp , asteapta. Parca acolo e intotdeauna.

Apoi ceva imi gadila urechile.E scoala aceea din care poate s-a smuls o simfonie pentru un tren sau un peron. Si scartaie viorile de dupa zidul scolii si alearga clapele pianului cine stie dupa ce, dupa un cal alb?

Pe asfalt doua pungi de plastic se rotesc intr-un dans fosnit ridicate din cand in cand de curent. Acealasi semafor cu aceleasi culori ne porunceste sa pasim pe linii albe si sa ne imprastiem pasii mai departe. Aceeasi doamna durdulie, din colt la florarie sta si croseteaza puloverul bleu cu ochelari apasandu-i nasul.

Umbrela mea loveste ritmic gratille aceluiasi gard ce inconjoara un parc umbrit unde tot copii aceia se joaca in nisip. Dar eu ce zic? Nici azi nu a plouat vreun pic.