La metrou e Zmeul papusar

Eu sunt fata din metrou care zambeste cu sau fara motiv si care primeste un zambet inapoi doar de la reflexia proprie de pe geamul murdar. Eu sunt fata care ascultand muzica isi arunca gandurile ca un lassou la suprafata si se agata de un gand terestru.

Toti ceilalti sunt niste mineri inr-un tren care se bataie si huruie. Minerii astia au fetele drepte si falcile moi si cazute. Nu au casti ca nu le-ar folosi la nimic, nu-i nici un pericol aici, dar afiseaza o tristete si un plictis ce n-ai vazut. Si afara sus e la fel, dar aici, eu zic ca plictiseala si supararea sunt prinse ca intr-o cutie si asta e  motiv de bucurie. Pai cum de ce? A, am uitat sa va spun. Minerii astia nu lucreaza in mina. Ei de fapt nu sunt mineri decat dimineata cand merg cu viermele metalic. Au fete de cartite obosite de parca nu au vazut in vietile lor vreun soare vreodata pe malul unei mari sau macar dintr-un balcon.

Eu merg cu morti in metrou? ... am uitat. S-o fi rupt sfoara de gand cu care m-am agatat? Eu merg cu cartitele in metrou si ele se privesc unele pe altele de parca ar putea sa vada culori sau ar putea distinge macar un contur care sa aibe vreun posesor. "E chioare, tanti!" imi zambeste inapoi un copil  fara doi dinti din fata . Hm. Hai sa inventam un joc sa-l jucam aici jos, sau un cantec ca sa omoram posomorala. Am putea sa jucam un sotron in miscare sau un remi sau tintare. Sa facem un bal mascat sau un schimb de scaune din cand in cand, sa socializam sub mina, ce are?  Sa punem niste difuzoare sau ...si mai tare! sa cantam cu totii un slagar....nu "macarale"...mai bine "Raza mea de soare"...

Am putea sa-l cinstim pe nenea care sta in creierul fierataniei asteia cu un ceai ca sa puna o melodie prin difuzoarele "sistemului de alarma in caz de rupere a monotoniei". Da, eu imi controlez sfoara gandului meu  si voi sunteti controlati de un papusar zmeu. Ii zambesc copilului inapoi:" Nu e basme pustiu'." O trage pe o doamna cartita de fusta. E masa. Se tine de mana cu un cartitoi.

Hai sa lipim afise cu bancuri pe geamuri si pe podea. Mai bine cateva vagoane sa fie paturi cu baldachin ca doar si cartitele pot sa faca ochi dulci...sau? In miniuniversul  circular, care tine doar cateva minute si niciodata ore, sa fie Seherezade si Aladini cu gini. Eu vreau sa fie lampioane palide si bancute de lemn.Si un mim.O mini-biblioteca. Un cersetor cu muzicuta in locului unui hot meschin. Atentie urmeaza Mina Victoriei. Na-na-naratoarea zambareata a mintit (la inceput), minerii astia cu fete de cartitia chiar sunt mineri. Zmeul papusar infasoara gandurile subterane ale cartitelor din miniunvers in timp ce le arunca la suprafata intr-un univers mai mare. Zmeul de acolo, din universul mai mare, care nu este si papusar, le tese  gandurile cu razboiul si face covoarase zburatoare, de contrabanda, pentru Aladini.

Diapozitive

Yann Tiersen-La Valse d'Amelie Poulain

Trec in fiecare zi pe langa aceeasi patiserie care raspandeste acelasi miros de mere infasurate in aluat, miros de faina, de paine si de cald.

Tot in aceeasi zi trec pe langa aceeasi frizerie si vad profiluri cu nasuri mari sau mici, cu perciuni carunti sau negri si obraji scobiti si moi de vreme sau incordati sub tample tinere ce se gandesc poate la un abac cu bile incurcate. Iar pe podeaua ei se asterne un covor de par tesut din ani si ani.

In ziua aceea iau acelasi metrou cu mirosul lui metalic, incins si pasesc pe acelasi peron care sustine ca de obicei simfonia tocurilor si a pantofilor ce se lovesc neincetat de el. Aceleasi capete plecate deasupra unor ziare goale pe care le mai citeste si chitaristul sau violonistul sarac care mai tulbura din cand in cand simfonia nescrisa a pantofilor grabiti.

Trec pe langa vitrine, ma uit la miniatura rosie a unei masini de epoca pierduta printre materiale lucioase sau stravezii, pantofi giganti si dovleci din nuiele.

Vad batranul alb cu pipa. O secunda ma intreb de ce s-a intovarasit cu o pipa in mijlocul zbuciumului langa gara. Trotuarul e un vuiet si agitatia obliga la un balet de coate si piruete cu pasi adaugati, pe care, daca l-ai decupa din film, ar arata ca o cursa cu obstacole invizibile sau un dans alambicat. O secunda mai tarziu ne zambim ca si cum ne cunoastem demult iar numai baletul nostru e la fel in fiecare zi.

Acelasi tanar matura scarile magazinului intesat cu unelte pentru pescari. Deodata trec printr-un val de fum. Domnii, care ies intotdeauna sa fumeze tigara de dupa joc, cu mana stanga adancita in buzunarul pantalonilor cu nasul in sus stau toti la fel ca intr-un tablou cu niste frati incruntati.Si ce noroc?!

Merg ametita de fum si hipnotizata de dungile camasilor lor pe care le-am taiat iutita cu privirea.

Vad barbatul cu sacosa. Barbatul nebarbierit, murdar cu sacosa albastra si tigara intre buze. Uitat de timp , asteapta. Parca acolo e intotdeauna.

Apoi ceva imi gadila urechile.E scoala aceea din care poate s-a smuls o simfonie pentru un tren sau un peron. Si scartaie viorile de dupa zidul scolii si alearga clapele pianului cine stie dupa ce, dupa un cal alb?

Pe asfalt doua pungi de plastic se rotesc intr-un dans fosnit ridicate din cand in cand de curent. Acealasi semafor cu aceleasi culori ne porunceste sa pasim pe linii albe si sa ne imprastiem pasii mai departe. Aceeasi doamna durdulie, din colt la florarie sta si croseteaza puloverul bleu cu ochelari apasandu-i nasul.

Umbrela mea loveste ritmic gratille aceluiasi gard ce inconjoara un parc umbrit unde tot copii aceia se joaca in nisip. Dar eu ce zic? Nici azi nu a plouat vreun pic.