sâmbătă, 26 septembrie 2009

Diapozitive


Yann Tiersen-La Valse d'Amelie Poulain


Trec in fiecare zi pe langa aceeasi patiserie care raspandeste acelasi miros de mere infasurate in aluat, miros de faina, de paine si de cald.

Tot in aceeasi zi trec pe langa aceeasi frizerie si vad profiluri cu nasuri mari sau mici, cu perciuni carunti sau negri si obraji scobiti si moi de vreme sau incordati sub tample tinere ce se gandesc poate la un abac cu bile incurcate. Iar pe podeaua ei se asterne un covor de par tesut din ani si ani.

In ziua aceea iau acelasi metrou cu mirosul lui metalic, incins si pasesc pe acelasi peron care sustine ca de obicei simfonia tocurilor si a pantofilor ce se lovesc neincetat de el. Aceleasi capete plecate deasupra unor ziare goale pe care le mai citeste si chitaristul sau violonistul sarac care mai tulbura din cand in cand simfonia nescrisa a pantofilor grabiti.

Trec pe langa vitrine, ma uit la miniatura rosie a unei masini de epoca pierduta printre materiale lucioase sau stravezii, pantofi giganti si dovleci din nuiele.

Vad batranul alb cu pipa. O secunda ma intreb de ce s-a intovarasit cu o pipa in mijlocul zbuciumului langa gara. Trotuarul e un vuiet si agitatia obliga la un balet de coate si piruete cu pasi adaugati, pe care, daca l-ai decupa din film, ar arata ca o cursa cu obstacole invizibile sau un dans alambicat. O secunda mai tarziu ne zambim ca si cum ne cunoastem demult iar numai baletul nostru e la fel in fiecare zi.

Acelasi tanar matura scarile magazinului intesat cu unelte pentru pescari. Deodata trec printr-un val de fum. Domnii, care ies intotdeauna sa fumeze tigara de dupa joc, cu mana stanga adancita in buzunarul pantalonilor cu nasul in sus stau toti la fel ca intr-un tablou cu niste frati incruntati.Si ce noroc?!

Merg ametita de fum si hipnotizata de dungile camasilor lor pe care le-am taiat iutita cu privirea.
Vad barbatul cu sacosa. Barbatul nebarbierit, murdar cu sacosa albastra si tigara intre buze. Uitat de timp , asteapta. Parca acolo e intotdeauna.

Apoi ceva imi gadila urechile.E scoala aceea din care poate s-a smuls o simfonie pentru un tren sau un peron. Si scartaie viorile de dupa zidul scolii si alearga clapele pianului cine stie dupa ce, dupa un cal alb?

Pe asfalt doua pungi de plastic se rotesc intr-un dans fosnit ridicate din cand in cand de curent. Acealasi semafor cu aceleasi culori ne porunceste sa pasim pe linii albe si sa ne imprastiem pasii mai departe. Aceeasi doamna durdulie, din colt la florarie sta si croseteaza puloverul bleu cu ochelari apasandu-i nasul.

Umbrela mea loveste ritmic gratille aceluiasi gard ce inconjoara un parc umbrit unde tot copii aceia se joaca in nisip. Dar eu ce zic? Nici azi nu a plouat vreun pic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu