vineri, 17 iulie 2009

Eu si umbra mea

Dupa ce am dat coate in stanga si in dreapta ingerilor care vroiau sa ma imbratiseze cu mainile lor lipicioase si am refuzat sa mai simt mirosul de somn pe care il raspandeau pe langa mine mi-am trezit umbra. Statea nebuna cu capul sprijinit in pumni pe acelasi scaun pe care stau eu acum. Aproape adormise. I-am spus: "De la o vreme nu ma mai inteleg cu tine. Si uite, aratand spre fiintele cu care ma luptasem sa nu adorm si care erau parca tavalite intr-o faina pufoasa, astia vor sa ma acopere in cleiul lor frumos parfumat si sa plec pentru o vreme. Si tu? Ii lasi sa fie. " Mi-am lasat capul in pumni sa o imit. Nu-i placea sa fie ceva la fel ca ea. Dar nici asa nu se misca.

Am intins mana sa feresc foita de aer colorat care acoperea fereastra. Ea nu zicea nimic, doar isi lasase capul mai greu in pumni. "Am atatea de facut astazi si Tu ar trebui macar sa nu ma lasi sa cad in haul ala pe care ei il numesc , de neinteles, "somn"; iti amintesti cum era cand erai prietena mea?. Nu a schitat nici acum vreun gest in semn ca tot ecoul care zbura intre noi ar fi ajuns la ea.
Am chemat apa sa ma impachetez in ea si sa ma gadile cu bulele ei sperioase. Da. Pai cat m-am chinuit sa prind una in palme ...si tot nu am reusit, va jur, se sperie al naibii de usor. Ah si a adormit si ea acum.
Apa m-a infasurat de cateva ori ca un sal transparent si racoros si apoi i-am spus sa plece.

"Hai, te rog, nu face astazi pe nebuna. Ridica-te si hai sa mai sorbim niste fum." Stiam ca ii place fumul pentru ca era dulce si zbura cu el departe si era totul bine. I se inseninase chipul subtire.
Imediat si-a impletit aripile ei verzi stravezii cu fumul ei si a fugit ca un copil voios, in nestire. Stiam ca asa va face. Ii placea sa adune in batista ei alba cele mai colorate flori sa mi le aduca mie, sa mi le prinda in par. Ea zice ca asa seman mai mult cu ea si eu o las pentru ca zambeste. Dupa ce mi-a impletit parul am inceput sa-l impletesc pe al ei. Aluneca rau si era usor, usor; de fapt, nici nu-l simteam, nici nu-l vedeam doar il ghiceam. Parul ei e asa.. pufos... ca un voal de nea numai ca nu-l simti asa.
"gata."
Acum tragea cu coada ochiului poate, poate se intoarce apa sa se mai joace si ea. Are o indemanare ceva de necrezut iar la asta nu ma aseman oricum. Poate sa prinda bulele in palme si se joaca mereu cu ele, rade le leagana, le arunca in sus si ele sar in toate partile sa nu le prinda in intunericul ei si chicotesc acum.
De altfel poate sa faca multe lucruri pe care eu nu izbutesc sa le cunosc. Poate sa danseze in cele mai innorate zile si sa se inalte pana la curcubeu sa ii clipeasca moale in fata - e indrazneata!. Stie sa isi faca cele mai usoare si nemaivazute straie si sa se ascunda in ele. Se mai ascunde uneori, sa nu o gasesc si se intelege si cu vantul ca si cum ar fi frati, se plimba mereu impreuna prin cele mai inalte locuri. Si alteori imi canta muzici calde cu cuvinte ciudate. Uneori, dar dintr-o data, ma apuca de mana si zice sa mergem pe luna.

S-a lungit acum in hamacul ei de ceata. A obosit. I-am spus sa-mi faca si mie unul ca sa nu o mai pierd de dimineata. Eh, ei ii sopteste luna povesti uneori... nu stiu cum ajung pana la noi. Eu nu le inteleg cuvintele doar le aud printre nori.

S-a imprastiat si fumul in zori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu